Login Form



Romanian (Romania)English (United Kingdom)

Festivalul AccesArt, ediţia a IV-a - 2011

AccesArt ediţia a IV-a s-a desfăşurat în Piaţa Unirii şi pe strada Regimentul 5 Vânători, în zilele de 4-5 iunie 2011, între orele 13.00 – 23.00. În cadrul AccesArt, anul acesta au fost organizate peste 10 workshopuri şi ateliere, performance-uri, instalaţii, concerte, teatru şi prezentări ale unor  proiecte.

 

AccesArt, pe parcursul a două zile, aduce arta mai aproape de omul obişnuit.

Accesart 2011 - Festival (#01) Festivalul a avut ca scop implicarea cetăţenilor în diferite workshop-uri, transformându-i astfel din spectatori în participanţi. Accesul la toate activităţile este gratuit, fiecare persoană indiferent de pregătire sau vârstă a putut participa la workshop-uri în domeniul artelor plastice, având la dispoziţie materialele de artă necesare şi un artist coordonator.
AccesArt 2011 - editia 4 (#02) Tema de anul acesta a festivalului a fost  "În Echipă", 2011 fiind anul european al voluntariatului. În organizarea ediţiei de anul acesta au fost implicaţi tineri voluntari care au susţinut performance-uri şi instalaţii pe tema voluntariatului.